Przejdź do treści

Investind în servicii sociale


Dragi membri şi prieteni ai ESN,


2012 a fost un an activ şi de succes, care a contribuit la consolidarea reţelei noastre diverse şi în continuă
creştere. A fost totuşi un an plin de provocări pentru mulţi din colegii noştri care se străduiesc să furnizeze
servicii sociale în condiţii financiare dificile. Activitatea ESN a acoperit o gamă largă de teme care s-au
dovedit aspecte cheie pentru mulţi dintre voi.


Am început anul cu lansarea unui nou grup de lucru, „Leadership, Inovare, Performanţă”, pentru a studia
mai îndeaproape efectul crizei asupra managementului serviciilor sociale. În timp ce noul proiect se
lansa, un altul s-a încheiat – am organizat sesiunea finală a programului nostru de formare „Gestionarea
schimbării”, program care a ajutat un grup de responsabili politici din ţările grupului de la Visegrád să
dezvolte strategii eficiente pentru dezinstituţionalizare. Am publicat de asemenea un raport privind
„Dezvoltarea îngrijirii comunitare” pe care vom continua să-l promovăm ca instrument în sprijinul acestei
importante tranziţii.


Seminarul nostru de primăvară de la Roma s-a axat pe tinerii vulnerabili în tranziţie dintr-o dubla
perspectivă: îngrijire şi suport până la vârsta adultă şi abandonul şcolar. La seminarul de toamnă de la
Stuttgart, în anul european al îmbătrânirii active şi solidarităţii între generaţii, am analizat investiţia în
independenţa şi incluziunea persoanelor de vârsta a treia.


Vă sunt recunoscător tuturor pentru dăruirea şi implicarea de care aţi dat dovadă în 2012 şi aştept cu
nerăbdare să lucrăm împreună în anul care vine. ESN va continua să le ofere membrilor săi şi pe parcursul
anului 2013 oportunităţi de întâlnire, de schimb de experienţă, precum şi de dezvoltare în domeniul politicilor
şi practicilor sociale. Mai multe amănunte veţi găsi în ultima parte a raportului nostru.


Cu cele mai bune urări,


John Halloran
Director


Raport anual 2012


Disponibil în mai multe limbi English, français, español, italiano, deutsch, polski, ελληνικά, română, eesti keel, lietuvių kalba, latviešu valoda